„Cultura e, în esenţa ei, urbană şi născută din libertatea pe care o fac cu putinţă facilităţile vieţii urbane şi în primul rând contactul viu, provocator şi cotidian cu o mulţime de oameni şi de probleme. Cultura nu e o specializare abstractă, ci o adecvare permanentă a răspunsurilor trecutului (a ceea ce numim tradiţie) – care se predau în universitate – la întrebările şi la problemele omului contemporan. Aşa se naşte acel lanţ al generaţiilor care ne dă, tuturor, sentimentul aparteneţei la umanitate. Or, lucrurile acestea depind (încă) de nişte date concrete pe care – în lumea noastră – doar un mare oraş şi o mare universitate le pot oferi: mediul cultural, sursele de bază, oamenii care le-au aprofundat (experţii) şi acea acumulare de pasiune juvenilă (trecută adesea prin examene serioase) care deschide calea noului. Cu toată tristeţea, dar lucrurile acestea nu pot fi create prin decret, nici pe vremea domnului Petre Roman, nici pe vremea doamnei Viorica Dăncilă. O ştiu prea bine chiar cei care “susţin” universităţile de provincie; cu toţii şi-ar dori ca odraslele lor să urmeze dacă nu marile universităţi ale lumii, atunci măcar pe cele ale ţării. De aceea, întrebarea ce se pune – mai ales în lumea noastră (mereu) săracă – e aceea dacă nu e mai raţional să ne concentrăm resursele acolo unde chiar se poate face ceva şi, învăţând din experienţa, acestor centre, să generalizăm ceea ce e bun şi – în felul acesta – să-i ajutăm cu adevărat pe cei mai mici. Aceasta era ideea clasificării universităţilor pe care a iniţiat-o domnul Daniel Funeriu (şi a contestat-o în instanţă domnul Valentin Popa, pe atunci Rector la Suceava).”
http://www.contributors.ro/administratie/socialismul-in-educa%C8%9Bie
Info Cultural 