Marţi, 30 martie, ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc lansarea catalogului online INFOCARTE (Romanian Books in Print), urmată de o conferinţă de presă.
Catalogul online Romanian Books in Print oferă, în premieră, informaţii esenţiale referitoare la toate cărţile cu ISBN publicate de editurile din România şi disponibile pe piaţă. De asemenea, conţine recenzii şi informaţii despre autori, traducători, editori, librării, anticariate, distribuitori, importatori şi exportatori de carte, biblioteci, legături cu site-uri relevante (agenţii literare, festivaluri de literatură, târguri de carte, reviste literare etc).